O pagina unde puteti citi minuni contemporane savarsite de Sfantul Efrem cel Nou in Romania. Un Sfant grabnic ajutor pentru cei aflati in suferinte grele.

Mihaela: Imi doresc sa ne mai ajute in niste probleme pe care le avem si nadajduim la acesti doi Sfinti dragi sa mijloceasca catre Bunul Dumnezeu.

Ne-a ajutat pe mine si familia mea in diverse treburi casnice care nu aveau rezolvare, chiar nu se gasea rezolvare; au ajutat-o pe soacra mea care sufera de o forma de Alzheimer sa fie internata la un centru de batrani unde tot asa nu gasisem loc, ne-au ajutat sa renuntam la o masina care pur si simplu statea in parcare nemiscata, m-au ajutat pe mine la serviciu si in viata personala, mi-au adus oameni potriviti la momentul potrivit pentru a-mi da un sfat sau a ma ghida la nevoia grea care ma incerca, m-au ajutat in aflarea unor vesti bune a unor analize pe care le asteptam cu sufletul la gura, mai pot sa zic ca a “imblanzit” inima unei doctorite mai severe cu care aveam de a face, m-au ajutat sa ma spovedesc si impartasesc cand aveam o stare generala foarte proasta si saptamana trecuta am primit de la Manastirea Sfantului Nectarie din Eghina ulei sfintit si niste iconite insotite de o scrisoare de incurajare.
Imi doresc sa ne mai ajute in niste probleme pe care le avem si nadajduim la acesti doi Sfinti dragi sa mijloceasca catre Bunul Dumnezeu.
Rugati-va Maicii Domnului, Sfantului Efrem, Sfantului Nectarie si tuturor Sfintilor in orice problema veti avea, cu credinta si cu luare aminte. Sa aveti parte numai de binecuvantari.

Read more

Anonim: Aveam de susținut un examen foarte important la care trebuia să iau o notă foarte mare pentru a îl promova.

Aveam de susținut un examen foarte important la care trebuia să iau o notă foarte mare pentru a îl promova. Știam că singură este aproape imposibil să obțin nota de care aveam nevoie așa că am hotărât să îi cer Sfântului să mă ajute. Până în ziua examenului am citit Acatistul Sfântului de mai multe ori și am promis că după ce voi susține proba o să mai citesc Acatistul vreme de cel puțin 40 zile.
În momentul în care am ieșit din sală eram ușor deznădăjduită deoarece eram convinsă că făcusem o lucrare de trecere, dar nu credeam ca o să iau nota aceea de care aveam nevoie pentru a îmi ieși media generală.
Atunci am hotărât să nu cad în deznădejde, să continui să mă rog și să aștept rezultatele. Surprinzător, rezultatele au apărut mult mai repede decât se afisau până atunci, iar mare supriza a fost că nota mea a fost puțin peste cât aveam nevoie. Îi multumesc Sfântului că a fost lângă mine și vă îndemn să vă rugați cu credință si să nu deznădăjduiți!

Read more

Ioana: Slava lui Dumnezeu pentru toate!

As vrea sa ii mulțumesc și eu Sfantului Efrem cel Nou pentru că a fost alaturi de mine de când am început să îi citesc acatistul, fiindu-mi mereu grabnic ajutător. Mi-a răspuns rugăciunilor in mod repetat și mi-a deschis ochii cu privire la o persoana care avea să îmi fie alaturi în viața. A făcut acest lucru aratandu-mi adevărata lui față. Alta data m-a ajutat să am un serviciu mai bun. Azi as vrea sa ii mulțumesc pentru că am luat permisul auto, într-un oras in care se obține foarte ggreu. I-am promis că voi scrie despre ajutorul lui în viața mea in semn de mulțumire și apreciere. Vreau sa îl menționez și pe Sfantul Ioan Rusul pentru că l-am simțit aproape și sunt convinsa că mi-a dat curajul necesar să trec cu bine peste acest examen. Slava lui Dumnezeu pentru toate!”

Read more

M.M.: Vreau sa dau și eu mărturie despre cum m-au ajutat sfinții mei dragi Sfantul Efrem cel nou

Vreau sa dau și eu mărturie despre cum m-au ajutat sfinții mei dragi Sfantul Efrem cel nou, Sfantul Nectarie și mulți sfinți la care m-am rugat împreună cu Fecioara, Maria la care am plâns și m-am rugat de 2 nopți de când fetita mea a început sa aiba febra mare cu frisoane. Nimic nu-i făcea bine a fost o noapte de coșmar aseară și m-am rugat cu lacrimi la Maica Domnului si la sfinții sai treacă febra și și sai fie bine și spre dimineața mi-a auzit ruga febra i-a scăzut a început sa fie mai vioaie. Acum e pe antibiotic dar are jumate de zi de când nu-mi mai face febra mulțumesc din inima Măicuța Sfânta și voi sfintisorii mei dragi ca ma ajutați mereu pe mine păcătoasă și nevrednic.

Read more

Anda: Am momente in care, ca o pacatoasa ce sunt, mi se pare ca Sfintii si Ocrotitorii mei dragi:

Am momente in care, ca o pacatoasa ce sunt, mi se pare ca Sfintii si Ocrotitorii mei dragi: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Sfantul Efrem cel Nou nu mai sunt cu mine, sau ca nu ma mai ajuta! Am un an de cand L-am regist pe Bunul Dumnezeu si pe Maicuta Domnului, un an de cand am revenit la rugaciune, un an de cand l-am aflat pe Sfantul Efrem cel Nou. In tot acest an viata mea si a familiei mele s-a schimbat usor, usor de la rau la foarte bine:
*pana acum un an tot timpul eram stresata de diverse probleme: cu copii, ce vor face, cum vor face, cu seviciul, cu treburile casnice, cu banii etc acum sunt linistita, parca cineva a luat toate grijile de pe umerii si din mintea mea, nu mai imi fac griji din orice ca inainte, Sfintii mei m-au invatat sa ma las in grija lor si a Bunului Dumnezeu, sa ma bucur din plin de ziua de azi
*acum un an eram intr-o groaznica depresie si eu si sotul meu, din care ne-a scos bunutul de Sfant Efrem, acum suntem linistiti, gandurile negre, atacurile de panica si teama au disparut si ne vedem fericiti de viata si acivitatile noastre de zi cu zi;
*viata mea sociala si a sotului meu s-a imbunatatit considerabil, am cunoscut oameni noi sau am reintanit oameni mai vechi, avem programate in fiecare saptamana diverse iesiri cu prietenii in diverse locuri
*acum un an tatal meu batran (82 ani) si bolnav de diabet care toata viata lui a fost un om nervos si aprig la manie, care tipa si injura pe oricine si din orice motiv, un om pe care nimeni nu il putea multumi cu nimic si ma gandeam cu groaza la cum va decurge relatia cu el mai ales dupa moartea mamei , acum este un om cu voce linistita, nu mai tipa la nimeni, se duce singurel la piata si isi face cumparaturile, nu se vaita , este pe picioarele lui si isi poarta singur de grija.
*fiul meu cel mic in varsta de 19 ani acum, avea o dermatita atopica inca de la 7 ani, medicii dermatologi ne-au spus ca asa va defila cu ea insa in ultimul an nu i-a mai aparut nimic pe piele.
Acestea sunt cateva aspecte imbunatatite ale vietii mele pe care nu le-am vazut pana acum pentru ca, asa cum am spus, sunt o pacatoasa!
Si inca nu am mentionat nimic de ajutorul punctual primit de la Sfantul Efrem pentru orice problema: durere in gat, durere de cap, infectie urinara sau tuse, stari de deznadejde si multe, multe altele, toate au disparut rapid datorita Sfantului Efrem care este grabnic ajutator si ori de cate ori l-am rugat sa ma ajute, m-a ajutat!
Nenumarate sunt cererile si rugamintile mele catre Sfintii mei dragi, insa multumirile si recunostinta nu vor putea niciodata sa fie pe masura ajutorului primit de la ei.
Nu incetati sa va rugati! Sfintii nostri sunt alaturi de noi si ne ajuta chiar si atunci cand nu le cerem ceva anume. Bunul Dumnezeu este iubire si ne ajuta necontenit prin intermediul Sfintilor pe care ni I-a daruit noua, pacatosilor! Slava Tie Doamne pentru Sfintii pe care ni I-ai daruit!

Read more

Daniel: Mulțumesc Sfinte Efrem mare facatorule de minuni!

Vreau și eu să îi mulțumesc Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou pentru că i-am cerut ajutor și m-am rugat pentru un prieten al meu care avea probleme cu buletinul, Sfântul Efrem i-am dat un nou buletin pentru care îi dau slava și îi mulțumesc din toată inima pentru acest ajutor. Mă rog in continuare sa rezolve și cu celelalte acte și sunt convins că Sfântul Efrem îl v-a ajuta și de data aceasta!
Mulțumesc Sfinte Efrem mare facatorule de minuni!

Read more

Anonim: ți mulțumim Sfinte drag că ne ești alături atunci când te chemăm in ajutor, chiar dacă nu suntem vrednici de ajutorul tău!

Ieri am plecat din România spre Antalya, Turcia in concediu! Când am făcut chekin-ul la aeroport am văzut fix când ne cântarea geamantanul că unul este rupt într – un colț! Ne-a lăsat la control cu el așa, nu ni l-a întors, dar eram stresată să nu se rupă mai tare când le coboară în Turcia! De asemenea, ghinion și mai mare, avionul a avut întârziere 3 ore, iar noi eram si cu amândoi copiii cu noi(un băiețel de 11 ani și o fetiță de 2 ani și jumătate)! M-am rugat încontinuu Sfantului Efrem să reușim să trecem cu bine peste aceste 2 încercări, si slavă domnului și Sfantul Efrem, copiii au fost liniștiți și bine in tot acel timp cât am așteptat și pe avion, geamantanul nu s-a rupt mai tare, iar noi suntem recunoscători pentru asta!!! Îți mulțumim Sfinte drag că ne ești alături atunci când te chemăm in ajutor, chiar dacă nu suntem vrednici de ajutorul tău!

Read more

Maria: Numele meu este Ana Maria și aș vrea să relatez o nouă minune a Sfantului Efrem cel Nou.

Numele meu este Ana Maria și aș vrea să relatez o nouă minune a Sfantului Efrem cel Nou. Pe data de 20 mai (anul acesta) am trimis un acatist/o scrisoare către Sfantul Efrem tocmai în Grecia, la Nea Makri, la mânăstirea unde se află Sfintele Moaște ale Sfantului Efrem, în dimineața zilei de 30 mai, am avut un vis ce părea aievea, am visat că scrisoarea ajunsese deja la mânăstirea din Nea Makri și fusese preluată de o maicuță pe nume Helena. Dupa preluare, maicuța din vis i-a dat mai departe scrisorea mea unui preot care se afla sub protecția unei mari Sfinte Cruci, în fața unei biserici. Imediat ce m-am trezit, i-am relatat visul mamei mele iar ea m-a asigurat ca acest vis era confirmarea Sfantului Efrem ca mi-a primit scrisoarea. La câteva zile după vis am primit (online) confirmarea de primire a scrisorii, aceasta fusese primita in dimineața zilei de 30 mai, la 8 dimineata, zi în care eu avusesem visul, deci mama mea avusese dreptate. Slavă Bunului Dumnezeu, Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu Fecioara Maria și Sfântului Efrem cel Nou!

Read more

Anonim: Acum câteva luni, o rudă mi-a împrumutat una din mașini.

Acum câteva luni, o rudă mi-a împrumutat una din mașini. S-a nimerit să primesc exact cand primeam locul meu actual de munca ( ma rugasem la sfantul Mina si intr-o saptamana aveam loc de munca si de ziua lui semnam contractul ca sa vezi cum lucrează Dumnezeu ). Locul de munca e departe de casă, am atacuri de panica deci urăsc nenică sa merg cu autobuzele plus ma mai duc si la facultate care si aia e in alta directie., weekend-ul trecut, sambata ma suna si spune ca isi ia masina a doua zi si ca ii pare rau. În mașină aveam o iconita a sfantului Efrem.

Cand sa ii dau masina duminica , vad iconita si am avut un moment de mânie cand m-am gândit să las icoana in masina si sa isi ia ruda masina cu tot cu icoana aceea. La ce folos? Dar totusi am luat-o si am pus-o într-o punga unde erau alte obiecte pe care le strânsesem rapid ca sa ii dau omului masina curata. Asta era duminică. Seara ajung acasa mahnita, iconita rămăsese in punga undeva trântita prin apartament. Eram asa supărată, ma rog, ma uitam la punga aia si nu aveam niciun chef sa scot iconita sa o pun undeva unde trebuie. Mi-am zis cu ce folos, oricum masina nu mai am..si imi zic ” fata draga na tu cu minunile tale cu tot, na de aici de maine tine-te bine cu autobuzele si sa ajungi la timp sa munca si la facultate! ” inainte sa ma culc am pus seara o rugăciune asa dar fara sa mai sper ceva către sfânt si catre sfântul Mina ( care m-a ajutat de multe ori) .

Am zis nu se poate sa primesc alta, nu mă descurc fara plus posibil sa raman in cazul asta si fara loc de munca si ce ma fac?

Luni:

Autobuzele pline …fratică. m-au luat toti nervii ca aparatul pentru bilete nu vroia sa imi banii, asa ca am mai si mers cateva statii pe jos ma suna o altă rudă cu care nu am absolut nici o legătură decat la multi ani, bine, pa.

Ma suna pe la 10 ….Eu nu am vrut să raspund.

ma suna seara iar …Eu da bineinteles …. nu raspund….marți imi scrie dimineata : fata avem o surpriză. sună-ne! ”

Eu..of course…nu raspund

După muncă zic hai ca astia o sa ma suna si maine si poimane mai bine ii sun. sa scap
Ruda: avem o surpriză.

Eu: mmmmm

Ruda: vin-o. De azi ai o masina

Eu: ei…

Ruda:

Ruda: fata vrei sa iti trimit poza?

Eu: vin la voi ( cu gandul iar sa nu ma sune si zilele urmatoare si sa ma bata la cap ca nu vin) dar le zic lăsați prostiile. Ajung si ce sa vezi: de marți am masina. Nu ca doar am dar e a mea si doar a mea. Multumesc!
Ps.: rudele acestea nu sunt oameni cu bani. Dar deloc chiar….nu au avut niciodată masina. I-am intrebat rudele cu ce ocazie si de ce au facut astSi de cand se gandeau la asta? Au spus ca nu se gândeau la asa ceva, doar ca duminica trecuta ( deci cand am ramas fara masina ) au fost cumva pusi intr-o anumita situatie, au vazut o masina s-au gandit la mine si efectiv pe loc au zis ca ce ar fi daca .Iconita aia acum e in masina. Deseori am îndreptat rugăciuni către Sfântul Efrem si Mina. M-au ajutat des. Acum sunt într-un alt bucluc, iar am revenit la ei…poate m-or ajuta inca o data. Rugati-va fratilor ca iata nu se stie niciodata cand va ajuta sfinții.

Read more

Anonim: Bunul Dumnezeu să ne ajute pe toți și să ne fie alături prin Sfinții Lui minunați!

Timpurile acestea tulburi în care trăim, toate evenimentele negative și consecințele lor au avut un impact negativ asupra tuturor, cred. Și m-au afectat și pe mine și sănătatea mea și a familiei mele. . Nu am să descriu în amănunt pentru ce m-am rugat timp de 40 de zile, citind acatistul Sfântului Efrem. Pentru că el știe și duce mereu rugăciunile mele la Bunul Dumnezeu. Prin el și toți ceilalți sfinți care îmi sunt alături clipă de clipă, rugăciunile ajung mai repede și sigur. Și ajutorul vine negreșit! Dar vreau să – i mulțumesc Sfântului Efrem din tot sufletul pentru tot și prin această a mea mărturie să încurajez cât mai multă lume să i se roage! Neîncetat și cu toată increderea! Bunul Dumnezeu să ne ajute pe toți și să ne fie alături prin Sfinții Lui minunați!

Read more

Oana: As dori sa relatez si eu cateva minuni intamplate in urma rugaciunilor catre Sfantul Efrem.

As dori sa relatez si eu cateva minuni intamplate in urma rugaciunilor catre Sfantul Efrem. In primul rand, a facut posibila intalnirea unui baiat asa cum mi l-am dorit eu, dupa multi ani de rugaciune, deznadejde, esecuri, a adus in viata mea ceea ce imi lipsea. Eram intr-un moment foarte slab al vietii, cu ceva probleme de sanatate aparute din cauza stresului si al supararilor, insa Sfantul mi-a trimis un om care ma iubeste si ma respecta ( asa cum este specificat in rugaciunea catre Sfantul Efrem pentru casatorie). Slava lui Dumnezeu pentru tot!
M-a ajutat si in probleme de sanatate si depresie! Cand citesc acatistul Sfantului, ma linistesc foarte mult si incerc sa ma detasez de toate grijile si il rog pe Sfantul de fiecare data sa ma ajute spre folosul meu, iar ajutorul nu intarzie sa apara! Rugati-va cu credinta si staruinta!

Read more

A.: De multe ori m-am rugat la Sfantul Efrem..

Hristos s-a Inaltat! De multe ori m-am rugat la Sfantul Efrem, am facut acatistul 40zile de mai multe ori, am fost chiar si la el in Nea Makri, insa cand am avut cu adevarat nevoie de el nu m-a ajutat niciodata si m-a lasat ca toti ceilalti „prieteni” din viata mea si nu mi-a dat macar o mangaiere sau un semn. Mereu plang cand vad marturiile celorlalti si ma intreb cum de pe mine nu ma vrea. Ma bucur ca pe ei ii ajuta, eu inseamna ca nu merit la cat de pacatos sunt.

Read more

Anonim: Mama mea in ultima perioada a avut niste dureri cumplite…

Mama mea in ultima perioada a avut niste dureri cumplite de spate care se lasau pe picior. Initial a crezut ca este o complicatie a diabetului de care suferea de multi ani. In urma unui RMN, a rezultat ca avea o formatiune osoasa sub forma unei tumori care apasa pe nerv si exista posibilitatea sa se extinda. trebuia urgent operata. Din acel moment am citit Paraclisul Maicii Domnului si m-am rugat citind acatistele Sfantului Efrem, Sfantului Nectarie si Sfantului Ioan Rusul. Am simtit ca o soapta nevazuta ca totul va fi bine. Operatia a reusit , iar mama mea se simte bine. Cand Dumnezeu lucreaza, nimic nu este imposibil. Multumesc Maicii Domnului, Sfantului Efrem , Sfantului Nectarie si Sfantului Ioan Rusul pentur ca mijlocit ca mama mea sa fie bine.

Read more

Alina: Rugați-vă neîncetat și nadajduiti ca mari si minunați sunt..

Aduc mulțumiri Sfantului Efrem cel nou, Sfantului Nectarie, Sfanta Cuvioasa Paraschiva de la Iași, Parintele Iustin, Sfantul Gheorghe pelerinul, Sfantul Iosif de la Varatec ( la moastele carora am avut binecuvantarea a ne inchina ieri) si Maicutei Domnului pentru ajutorul dat fetitei mele, care de 3 zile nu ieșea din febra 39, 5. Aseara după ce am dat-o cu ulei de la candelele Sfintilor mei dragi si am făcut acatistul Sfantului Efrem, fetita a dormit foarte bine toată noaptea și s-a trezit sănătoasă. ( dacă mai făcea și astăzi febra, urma sa ii dau antibiotic, dar medicii noștri la care alerg intai sunt sfinții noștri, Maicuta si Bunul Dumnezeu) . Rugați-vă neîncetat și nadajduiti ca mari si minunați sunt

Read more

Anonim: Desi uneori mai uit sau adorm fara sa reusesc sa citesc acatistul..

Desi uneori mai uit sau adorm fara sa reusesc sa citesc acatistul, Sfantul Efrem cel Nou nu inceteaza sa imi acorde ajutor. Luni am luat un examen foarte greu, pe care prima data l-am picat. Azi, am mai primit o oferta de job. Nu stiu dc se va concretiza dar ma rog Sfantului sa ma ajute, sa imi lumineze mintea si sa fac alegerea corecta. Ii multumesc Sfantului Efrem, Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului si tuturor sfintilor pt tot ajutorul dat.

Read more

Florentina: Sotul meu lucra de ceva timp la o firma pe acelasi salariu

Sotul meu lucra de ceva timp la o firma pe acelasi salariu. Cum tot s-a scumpit, anul trecut a cerut o marire de salariu si au zis ca nu se poate. Am citit acatistul si m-am rugat sa-i aprobe marirea de salariu. Acum 2 saptamani a vorbit iar cu seful despre salariu, a spus ca se gandeste. Ieri l-a chemat la birou si i-a marit cu 200 de euro.(nu ne asteptam,seful este foarte zgarcit). Slava Sfantului Efrem ca aveam nevoie de acesti banuti pentru a plati ratele!

Read more

Ileana: Astazi am primit rezultatul la o analiza pe care o asteptam de 3 saptamani cu teama.

Dumnezeu cel bun m-a binecuvantat si l-a trimis la mine sa ma mangaie pe Sfantul Efrem cel Nou intr-un moment in care sufletul meu era uscat de suferinta si intristare. Atata tristete si amaraciune am adunat in urma unor evenimente de natura emotionala incat am inceput sa somatizez, corpul meu a inceput sa-mi dea semnale ca trebuie sa ies din situatia in care ma aflam, ca trebuie sa am mai multa grija de mine, ca trebuie sa fac ceva. Acest Sfant minunat pe care l-am numit Doctorul sufletul si al trupului meu” pentru ca asta avea sa fie, a aparut in viata mea in iarna anului 2021.

Am inceput sa citesc acatistul si paraclisul la indrumarea parintelui Efrem de la Manastirea Negru Voda de C-lung Muscel, a fost o perioada grea cu foarte multe incercari care pareau ca nu se mai termina.
Usor, usor lucurile s-au mai linistit, problemele de sanatate au inceput sa dispara, cred cu tarie ca se vor rezolva toate, pentru ca la bunul Dumnezeu si la sfintii mei dragi totul este cu putinta.

Astazi am primit rezultatul la o analiza pe care o asteptam de 3 saptamani cu teama. I-am promis Sfantului Efrem ca daca ma ajuta sa fie rezultatul bun o sa scriu despre minunile pe care le face cu mine.
Si o sa revin sa marturisesc fiecare minune a Sfantul din viata mea si a celor dragi.

* Acum ceva vreme bunica unui bun prieten era in spital intubata si dadea semne ca nu e foarte bine, prietenul meu era foarte ingrijorat, mai ales ca varsta nu o ajuta deloc. I-am povestit despre Sfantul Efrem, cat este de bun si de grabnic ajutator si acum cateva zile mi-a spus ca are o veste buna: bunica venise acasa si era bine, in afara oricarui pericol. A spus si medicul ca a fost o minune si ca a reactionat bine la tratament, nu se astepta.

Rugati-va lui cu credinta si chemati-l pe bunul Sfant Efrem pentru ca este bun si ajutator in toate.
Iti multumesc cu Recunostinta Sfinte Efrem dar si celorlalti Sfinti la care m-am rugat: Sfantul Gerasim, Sfantul Nectarie, Sfantul Ioan Rusul, Sfantul Artemie, Sfantul Haralambie, Sfantul Iuda Tadeu, Sfanta Fecioara Maria si Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa ne intarim in credinta.

Read more

Violeta: Trebuie sa marturisesc o mare minune facuta de Sfantul meu drag si Maicuta Domnului.

Trebuie sa marturisesc o mare minune facuta de Sfantul meu drag si Maicuta Domnului. Am trecut timp de o saptamana printr-o situatie foarte complicata, In urma careia Trebuia sa ramana sotul meu fara locul de munca . Eram de-a dreptul disperati pentru ca nu stiam cum vom rezolva problema . Dupa o saptamana si cand aveam cele mai putina sperante, Dumnezeu a rezolvat problema cum nu se putea mai bine . Slava Parintelui Efrem si Maicii Domnului. Niciodata nu ne-ati abandonat oricat de grea ar fi fist povara ce o purtam.

Read more

Cristina: Mulțumim Sfântului nostru drag că ne ascultă rugăciunile!

Vă scriu pentru a-mi respecta promisiunea făcută Sfântului meu drag care zilnic își face simțită prezența în mijlocul nostru și care mereu ne ajută în încercările vieții chiar dacă de multe ori ruga noastră e simplă sau e de multe ori doar o strigare de ajutor spre El. Tatăl meu a suferit o intervenție chirurgicală complicată la șold peste care a trecut cu bine tot cu ajutorul rugăciunilor spre Sfântul Efrem. După o recuperare dificilă și când radiografiile arătau că lucrurile merg spre bine a căzut exact pe partea piciorului protezat.
L-am rugat pe Sfântul Efrem ca radiografia făcută în regim de urgență să arate că nu s-a dezlipit proteza, să fie ceva mai ușor.
Și exact așa a fost…doar ligamentele de lângă s-au rupt, lucru care necesită o recuperare mult mai ușoară și care l-a scăpat de complicațiile unei eventuale noi protezării. mMulțumim Sfântului nostru drag că ne ascultă rugăciunile!

Read more

Roxana: Doresc să vă povestesc intamplarea mamei mele !

Doresc să vă povestesc intamplarea mamei mele ! Azi si-a dat seama că si-a pierdut cercelul de aur, niște cercei care ii plac mult sunt un model mai deosebit si i-am tot cautat peste tot, pe unde a umblat ea in ziua de azi si a cam umblat in multe locuri! Dar căutarea a fost fără rezultat si a fost dezamăgită, eu rugandu-mă și stiind de minunile Sfantului Efrem cel Nou am spus in gand o rugaciune catre el cu multă convingere ca va face o minune si vom gasi cercelul și am zis că daca il gasesc voi face cunoscută intamplarea mamei mele. Au trecut cateva ore și cand am mers in curte să vad dacă totuși nu este pe acolo cercelul deja era cam intuneric in curte si l-am zarit ! Atunci am simtit ajutorul Sfantului Efrem cel Nou care m-a ajutat să il gasesc, nu este prima dată cand ii cer ajutorul si il primesc !

Read more

Cristina: Nici dacă as da mărturie și as mulțumi zilnic Sfântului Efrem

Nici dacă as da mărturie și as mulțumi zilnic Sfântului Efrem, nu ar fi suficient pentru cât ne ajuta! Ii citesc zilnic acatistul, dar tot nu e suficient pentru ai mulțumi pentru grabnicul ajutor pe care ni-l da de fiecare data când îl rugam. Cu un copil bolnav la pat, fără ajutorul Sfântului drag nu am reuși sa ne descurcam. Mulțumesc Sfinte Efrem pentru ca ma ajuți de fiecare data, chiar și atunci când nu te rog! Mulțumesc Bunului Dumnezeu ca lucrează asa frumos prin Sfântul Efrem, prin Maica Domnului și prin toți Sfinții, ca să ne binecuvânteze, sa ne ocrotească și sa ne ajute în tot și toate! Slava Tuturor Puterilor Cerești!

Read more

Ana Maria: Sfinții sunt mereu împreună cu cei care le cer ajutorul!

Doresc să mărturisesc și eu minunea săvârșită azi de Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, Sfântul Efrem Cel Nou, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Mina, și Sfântul Onufrie Cel Mare, la obtinerea permisului de conducere, fiind a doua incercare am promis ca dau marturie daca o sa fiu admisă! Mulțumesc din tot sufletul Sfintilor grabnic ajutatori și rugatori fierbinți pentru sufletele noastre!
Rugați-vă cu credință și smerenie, si in nici un caz nu deznădăjduiți ! Sfinții sunt mereu împreună cu cei care le cer ajutorul!

Read more

Anonim: Am fost la bunica.

Am fost la bunica. Nu mai fusesem de mult si iarba si-a cam facut de cap prin ograda si gradina. Pentru ca nu aveam mult timp la dispozitie si am zis: „Sfinte Spiridon si Sfinte Efrem, de dragul bunicii, porniti motocositoarea sa pot face 3 carari. Atat. Nimic mai mult.” (Mentionez ca motocositoarea n-a mai functionat deloc in ultima vreme si chiar voiam s-o arunc). O iau, trag o singura data de franghia de la demaror si porneste. Fara sa-i dau benzina, fara sa respect niciun pas dintre cei care trebuie respectati ca sa porneasca. Ma dau la cosit, cosesc cele 3 carari si cand ma dau sa cosesc mai mult …gata! S-a oprit…Atat a fost intelegerea

Read more

Anonim: Acum vreo lună și ceva…

Bună seara! Acum vreo lună și ceva, mama mea a plecat pentru câteva zile de acasă, si pentru că are multe bijuterii din aur, tot timpul le ascunde de frica hoților vezi doamne! Ei, problema este că de data asta le-a ascuns atât de bine că la întoarcere nici ea nu le-a mai găsit! A răscolit toată casa și nici urmă de ele! Ori de câte ori vorbeam cu ea mi se tot plângea că nu le mai găsește! I-am zis să se roage Sfantului Efrem și să îi promită că mărturisește dacă le găsește, la fel m-am rugat și eu! Și de Înălțarea Domnului, când ne-am întâlnit mi-a spus aproape plângând de bucurie că a găsit cutia cu bijuterii! Îi mulțumim Sfântului pentru grabnicul său ajutor, și vă doresc tuturor sănătate și să primiți cu toții răspunsuri grabnice și pozitive la toate problemele pe care le aveți!

Read more

Anonim: Revin cu o mărturie despre Sfantul Efrem.

Revin cu o mărturie despre Sfantul Efrem. A trebuit să susțin inspecția pentru titularizare. Până înainte de inspecție nu aveam emoții, gânduri, frici. Seara m-au apucat niște emoții și frici, deși lecția și clasa era una frumoasă. Obișnuiam să citesc paraclisul Sfântului. L-am rugat să îmi ajute să găsesc material didactic, să mă lumineze ce și cum sa fac, sa decurgă frumos inspecția și evaluatorii sa fie mulțumiți. Totul a decurs foarte bine și nota a fost cea dorită. Mii de mulțumiri Sfântului Efrem!

Read more

Ioana: Mulțumesc, Sfinte Efrem, pentru tot!

Îi mulțumesc din nou Sfântului Efrem cel Nou, pentru toate minunile zilnice și i-am promis, în special pentru cea de ieri. Mi se blocase telefonul. Nu răspundea la nicio comandă. Iar eu așteptam un apel foarte important, la care n-aș fi putut răspunde. M-am rugat cu disperare Sfântului Efrem și telefonul și-a revenit, la timp. Mulțumesc, Sfinte Efrem, pentru tot! Ioanaulțumesc din nou Sfântului Efrem cel Nou, pentru toate minunile zilnice și i-am promis, în special pentru cea de ieri. Mi se blocase telefonul. Nu răspundea la nicio comandă. Iar eu așteptam un apel foarte important, la care n-aș fi putut răspunde. M-am rugat cu disperare Sfântului Efrem și telefonul și-a revenit, la timp. Mulțumesc, Sfinte Efrem, pentru tot!

Read more