Alexandra: Sfântul Efrem a intrat în viata mea acum câțiva ani buni.

Sfântul Efrem a intrat în viata mea acum câțiva ani buni. I-am vizitat mănăstirea într-un pelerinaj. Obiectivul meu principal era sa ajung în Evia la Sfantul Ioan Rusul, dar uitându-mă pe itinerariu am văzut ca sunt incluși mai mulți sfinți: Efrem cel Nou, Nectarie din Eghina, Gherasim Kefalonia, Patapie de la Loutraki, Paraskevi din Valea Tembi și alții. Prin urmare mi-am propus ca înainte sa plec în pelerinaj sa caut și sa citesc viețile si acatistele acestor sfinți, ca să nu mă duc la ei fără sa ii cunosc măcar puțin dinainte.
Va spun cu mâna pe inimă ca la fiecare dintre aceștia când am ajuns, am trăit și am învățat câte ceva.
La Sfantul Ioan Rusul, care a vegheat mereu asupra mea când ma luptam cu o depresie crunta și eram mereu singura, am trăit o bucurie mare când sora mea mi-a spus ca atunci când s-a apropiat de moaștele sale a simțit un parfum imbietor de flori (pe care nu îl mai simțea nimeni). Ne-am bucurat împreună și am adus un cadou pt biserica sa (drept mulțumire pt tot ajutorul dat în vremurile mele de restriște).
La Sfânta Paraschevi din Valea Tembi era un Izvor de unde oamenii luau apa stand la rând într-un tunel îngust. Acolo într-o scobitura a tunelului era o candelă stinsă. În gând m-am întrebat de ce e candela stinsă și am zis sa o aprind. Când am ieșit din tunel cu sticla de apă luată de la izvor, am gustat-o și avea gust a flori, o aroma îmbietoare. Am întrebat pe ceilalți oameni care erau cu mine dacă simt gustul apei, iar ei mi-au zis ca nu. Părintele ghid mi-a spus ca ăsta este modul sfintei de a-mi mulțumi pt ca i-am aprins candela. La Sfantul Gherasim din Kefalonia am mers sub biserică, in peștera in care el se nevoise cu mulți ani în urmă. Și, cu toate ca intrarea era f îngustă și simțeam ca ma sufoc, Sfântul m-a ajutat sa intru acolo și sa ma închin. La Sfântul Patapie am întâlnit o maică in vârstă care m-a îndemnat sa ma rog mai cu sârguință Maicii Domnului (trebuie sa recunosc ca pana atunci nu o făcusem asa temeinic). Mi-a spus în grecește, dar nu știu cum, am priceput tot (Voia Domnului).
Înainte sa ajung la Sfantul Nectarie il visasem cum ca eu urcam un munte, iar el il cobora. Când am ajuns în dreptul său i-am spus: “Părinte, sunt pe cale sa pornesc într-un pelerinaj mai lung, și mi-e teama de pericole, accidente, căci sunt o păcătoasă.” Iar dumnealui mi-a răspuns: “Lasă, mergi cu bine. Eu ma voi ruga pt tine sa fie bine” și m-am trezit. Ani, mai târziu am fost într-o biserica a sa in România sa ma rog pt un loc de munca și am simțit ca am fost ascultată.
Am găsit de lucru la scurt timp. La Sfântul Efrem cel Nou când am ajuns am văzut foarte mulți oameni cu copii, iar înainte sa plec am avut un vis în care mi s-a arătat faptul ca el este mare ocrotitor și vindecător de boli ale copiilor (pe atunci eu nu eram căsătorită și nu aveam copii, însă din toate darurile sale, el a dorit sa știu despre acesta). Acum sunt căsătorită și am o fetiță minunată pe care o ung mereu cu mir și căreia ii citesc rugăciunile către Sfântul. Chiar zilele trecute făcuse conjunctivita și ii curgea puroi galben din ochi de i se lipeau genele și saracuta nu mai putea deschide ochisorul când se trezea. M-am rugat Sfântului Efrem si am uns-o cu mir. A doua zi nu a mai avut nimic. Sfantul Efrem ne-a ajutat și în alte numeroase ocazii. Una dintre ele a fost într-o seara când am pierdut una din plăcuțele de înmatriculare de la mașină. Locuind in străinătate am aflat ca dacă nu o vom găsi, vom fi nevoiți sa reinmatriculam masina, ceea ce ne-ar fi costat peste 600 euro. Am pornit pe străzi cu mașina (eu rugându-mă mereu în gand Sfântului, iar după jumătate de ora am găsit plăcuța). Am dat Slava Domnului si mulțumită Sfântului.
Am scris toate acestea ca frații creștini sa știe ca Dumnezeu răspunde la fiecare rugăciune, dacă aceasta este spre folosul nostru.
Chiar dacă noi suntem nevrednici, Dumnezeu nu ne lasă. Sa ne rugăm mereu cu nădejde Lui, Maicii Domnului si Sfinților si nu vom fi lăsați fără ajutor.