Ionela: Povestea noastră începe ca o adevărată poveste de iubire..

Povestea noastră începe ca o adevărată poveste de iubire, aveam doar 16 ani când i-am spus viitorului meu soț că da vreau să fiu prietena lui. Timpul a trecut am crescut împreună, iar la vârsta de 24 de ani ne-am căsătorit civil, și bineînțeles că orice femeie care gândește doar pentru ea, nu mi-am dorit să fiu mireasă cu “burtică” si uite asa a mai trecut încă 2 ani până ne-am căsătorit și religios. După ce ne-am văzut și l-a casa noastră am simțit că este momentul să avem un bebe, de parcă este atât de ușor.
Și de aici am început să trăim adevărată viață, timpul trecea și nu se întâmpla nimic, spre norocul meu lucrez in domeniul medical asa am ajuns la un înger de dr sexolog androlog de la Parhon,unde din câteva analize depista ca sunt ok dar soțul avea mici probleme dar totusi ne a recomandat sa mergem la un ginecolog.
Zis și făcut, ne-a recomandat o prietena buna unde am si facut programare a 2 a zi pentru a efectua un test.
Din păcate urma să fie una din cele mai urâte zile din viața mea, aflăm că nu pot fi mama niciodată pe cale naturală, ci doar cu ajutorul medicinei. Nea luat foarte mult să asimilăm această veste dar ne am ridicat, ca dorinta de a deveni părinți era mult mai mare.
Am trecut prin foarte multe analize posibile, când credeam ca l-am terminat o luăm de la capăt, din pacate avea sa ne urmeze o altă zi întunecată din viața noastră. Un test hpv care arată ca am tulpinele 16,18,31 unele din cele mai ‘rele,care pot duce la cancer de col uterin.
Am mers la un alt medic specialist în acest virus, unde plângând emotivă fiind mi-a spus că de ce plâng că dacă mai stăteam mult ajungeam la el deja cu cancer. Începeam să văd ce înainte mi se părea o mare nedreptate, faptul că nu pot ramane însărcinată pe cale naturală ca un lucru pozitiv, de ce ..
Altfel nu mai depistam acest virus,poate dacă totul era normal și ar fi fost vorba doctorului prea târziu pentru mine. Din fericire atunci m-am simțit și mai aprope de Dumnezeu, am plecat cu părinți la Mormântul Părintelui Arsenie Boca, unde de brațele mamei plângeam și ne rugăm împreună (părinții și socri nici în ziua de astăzi nu cunosc doar atât ca era un virus și nimic mult ,nici un cuvant de cancer).
Se spune si ca rugăciunile părinților sunt cele mai importante pentru copii .
Cand ne-am reîntors am efectuat o intervenție numită Erad (îndepărtarea leziunilor precanceroase) și timp de 6 luni efectuăm la 2 luni un vaccin împotriva virusului. Nici un gând de bebe normal doar să ne facem bine.
Eram la spital cu soțul când vestea bună în sfârșit nu a întârziat să apară, în urma operației și vacinului, testul a ieșit negativ, am scăpat de temutul virusul, nu am vut cuvinte să ii Mulțumesc lui Dumnezeu si la toti sfinții noștri dragi.
Am reînceput tratamentele pentru bebe, în fiecare lună aceleași emoții, dorințe, dezamăgiri, până când întâmplător dar cred că mai mult soarta trebuia să fac un test de sarcină chiar de ziua mea și da minunea se îndeplinea era pozitiv. Au fost aproape 2 luni magice, dar din pacate la un control am depistat, ca sarcinade oprise din evoluție. Am plâns când credeam că numai aveam lacrimi,ne am refugiat iar în biserică și rugăciuni.
Fiind la maslu la mănăstirea noastră din satul Letca Nouă, la finalul slujbei am primit de la preotul nostru duhovnic cartea “Sfantul Mare Mucenic Efrem cel nou -Tamaduitorul trupurilor și al sufletelor vol.II”,mă rugasem la mănăstirea Radu Vodă la Sfântul dar citând cartea pur si simplu m-am liniștit și am recăpătat iar forțe. Am redescoperit și mormântul Părintelui Ilie Lăcătușu, unde am mers de câteva ori, plângeam și mă încărcam în același timp. Până când într-o seară, în vis ca și în viață reală plângeam foarte mult, când un călugăr lângă la capelă m-a intrebat ce am pățit, eu i-am spus că sunt foarte tristă ca nu pot deveni și eu mamă, și el pe un glas blând mi a spus stai linistită că se v-a îndeplini acum și eu când când, raspunsul nu a întârziat să apară, în luna februarie. Acum stau să mă întreb dacă era Sfantul meu bun Efrem sau un alt Sfânt care m-a ajutat enorm, Părintele Ilie Lăcătușu, dar stiu ca orice ar fi fost ne vor ocroti în continuare. Pe 8 martie trebuie să fac un test, și da era pozitiv, Sfântul a avut dreptate, în februarie am rămas gravidă.
Cu multe rugaciune dar și cu credință simt că acest copilaș este promis de ei, de ei toți sfinți la care ne-am rugat. Am făcut și l promisiune dacă va fi băiețel il ca chema Emanuel Efrem și daca va fi fetița o va chema Ana Georgiana ( Ana de la Sfinti Părinți Ioachim și Ana). Doamne ajută la toată lumea, să nu ne pierdem niciodată speranța dar cel mai importantcredința in Dumnezeu, fără Tatăl nostru nimic nu reușim în viață. 30 martie 2020 Acesta este prima parte a mesajul trimis de mine pe data de 30 martie 2020.
Partea a doua începe cu o poveste emoționantă și anume la 6 săptămâni am avut o sangere si am ajuns de urgență la spital, plâng toată si din păcate gândindu-mă la ce este mai rău. Dar avem în gand doar câteva cuvinte. Sfinte Efreme ești cu cu noi da, am stat internată 4 zile si cu ajutorul lui Dumnezeu si Sfantul Efrem am plecat tot 2 acasă. La 13 săptămâni la ora 23 într o altă seară neagră am ajuns de urgenta iar la spital, sângerând. La camera de gardă radiografia arăta spre liniștea mea ca bebe este bine dar hematomul era destul de mare de 7. Totuși urma o veste bună, este băiețel..deci este Efrem.
Am stat internată iar 4 zile ,cu injecții, tratament si ajutorul sfinților noștri dragi ne am întors tot 2 acasă. Nu a fost o sarcină ușoară, am stat toată sarcina la pat ,aveam contractați și când mergeam la grupul sanitar..mergeam la control la dna dr si atât, doar asta era ieșirea mea….baie o data le lună, dar dacă ar ami trebuie a-și mai sta încă o data pt minunea de copil ce a venit pe lume pe 28 Octombrie, la termen prin cezariană. Minunea are un nume Emanuel Efrem George.
Scriu această scrisoare pt a reda altor femei care cred ca nu mai au credință, sau răbdare să se roage mult si sa creadă în Dumnezeu, toate la timpul lor. Doamne ajută