Madalina: Străbunica mea a murit cu 9 ani în urmă

Străbunica mea a murit cu 9 ani în urmă…Chiar dacă eram mică îi simțeam lipsa şi mă întrebam unde este. Ştiam de la bunica că era o femeie cu frică de Dumnezeu. În urmă cu aproximativ două luni am avut parte de următorul dar :

Am visat nişte porți din aur şi împodobite cu perle cum nicăieri pe acest pământ nu se va găsi vreodată. Porțile (care erau porțile raiului) s-au deschis şi apăru străbunica mea cu un rozariu în mână. Rozariu din mâna ei îl primisem cu o zi înainte. Ea mi-a spus că e un dar de la ea şi că se bucură de minunatul rai. După care a apărut un înger mai frumos ca orice de pe această lume care plutea pe un norişor. În stânga apăru Sfântul Efrem cel Nou care cu marea sa dragoste mi-a zis : “Eu sunt Sfântul Efrem cel Nou”. Ştiam că mi-a ascultat rugăciunea chiar dacă eu nu Îl cunoscusem până atunci. Am vrut să merg după ei dar nu mi s-a permis. Încă nu îmi venise ceasul.Următoarea seară când am început să mă rog lui am simțit cum o mână caldă mă apasă pe umăr şi cum camera se umple de miros de mir.

O altă arătare a Sfantului Efrem cel Nou a fost atunci când o doamnă doctor a murit . Visul meu este să devin doctor iar Sfantului Efrem cel Nou a făcut în chip minunat să îmi apară în vis doamna doctor care decedase (eu nu am cunoscut-o niciodată) şi mi-a spus că mă va ajuta ea să devin medic. Sfântul Efrem cel Nou mi-a spus lucruri minunate ce o să se întâmple cu mine şi îi mulțumesc pentru aceasta. De atunci mă rog sfântului în fiecare seară.”