Simona: De ceva vreme îmi tot vine în minte o minune mărturisită cu ceva timp în urmă…

De ceva vreme îmi tot vine în minte o minune mărturisită cu ceva timp în urmă, însă nepunându-l în lumină așa cum se cuvine și pe Sfântul Efrem cel Nou cu adevărat mare făcător de minuni! Acum doi ani și câteva luni pe când am aflat de diagnosticul mamei, cancer colo-rectal, a fost nevoie să urmeze înainte de operație, 28 ședințe de radioterapie, concomitent cu tablete de chimioterapie. În paralel, am ajuns și la cabinetul medicului Pavel Chirilă, care se axează de ani buni pe vindecarea bolnavilor oncologici prin tratamente fitoterapeutice, gândite și manufacturate cu multă cercetare, atenție, rugăciune și credință în Dumnezeu.

Între timp, recomandarea celorlalți medici a fost să nu urmeze acest remediu în același timp cu tratamentul radioactiv/chimic, din cauză că pot interfera unele cu altele și exista riscul să se anuleze efectul medicației în sine (a continuat cu tratamentul fitoterapeutic după finalizarea ședințelor clasice de tratament, contribuind la întărirea imunității, înlăturând de asemenea formarea de noi celule sau tumori maligne).

În timpul fiecărei ședințe de radioterapie, citeam rugăciunea pentru bolnavi către Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Nectarie și către Maica Domnului, în unele zile mă puteam aduna să le citesc și acatistele, nu mai spun cât de mare ajutor și folos este citirea Paraclisului Maicii Domnului!

Pe toată durata tratamentului, mama parcă renăștea, reîntinerea atât fizic, psihic cât și sufletește, săptămânal analizele ieșeau aproape perfect. Cam la 3 luni după terminarea tratamentului, a fost programată pentru RMN. Am așteptat cu mari emoții și încordare rezultatul care a întârziat puțin față de cât ne-au anunțat. În cele din urmă l-am primit, concluzia fiind că în urma acestor ședințe a rezultat doar o ușoară regresie a tumorei, cu alte cuvinte, reieșea că tratamentul nu ar fi făcut mai nimic.

Eram cu toții pierduți, triști, frustrați și deznădăjduiți, deși mama era vizibil foarte bine! Între timp a urmat operația pentru care era oricum programată, de extirpare a tumorei, inclusiv a rectului, deoarece tumora era localizată foarte jos și nu se punea în discuție altceva decât scos tot.

În tot acest timp, fiind cu sufletul într-o prăpastie adâncă, nu mai aveam altceva de făcut decât să mă lupt cu mine însumi să nu-mi pierd puțina credință și să nădăjduiesc și să mă rog cât am putut de mult la Maica Domnului, Sfântul Nectarie, Sfântul Efrem cel Nou și mulți alți sfinți cunoscuți. Simțeam că nu mai aveam de ales altceva mai de ajutor pe lumea aceasta.

Drept urmare, la 10 zile după operație am mers după rezultatul histopatologic la secția cea mai de temut a spitalului, la Anatomie Patologică. Am primit răspunsul neașteptat de repede din gura doamnei de la recepție, care mi-a spus să ne bucurăm de rezultat pentru că este foarte bun și mai rar totodată! Cum fericirea și ușurarea sufletească nu se pot descrie în cuvinte, nu pot decât să mulțumesc tuturor puterilor Cerești, Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru așa minune! Am ajuns într-un suflu cu rezultatul la doctorii care au operat-o pe mama, la rândul lor râdeau și se mirau de cele ce vedeau în scris, explicându-ne că ce ne arăta la rezultatul RMN-ului făcut înainte de operație, era de fapt învelișul tumoral care a scăzut în dimensiune foarte puțin în urma radioterapiei, în schimb, în interior nu mai era nici urmă de celulă canceroasă!

Am convingerea și susțin până la cer că toate vindecările de cancer, sau nădejdea înfrângerii acestei “boli” Îl are la bază pe DUMNEZEU fără de care nu ar fi putut fi posibilă nici luminarea minții medicilor în decursul anilor de cercetări, nici îmbunătățirea tratamentelor specifice și cu atât mai mult a aparaturii din ce în ce mai performante care salvează din timp viețile a multor oameni. Doamne ajută tuturor!