Elena: Dacă ar fi să aştern pe hârtie toate împrejurările în care am simţit ajutorul Sfinţilor

Dacă ar fi să aştern pe hârtie toate împrejurările în care am simţit ajutorul Sfinţilor, aş scrie o carte; de câte ori copilul este într-un oarecare pericol, îl las în grija Maicii Domnului şi a Sfântului Efrem; de câte ori plec la drum lung, mă rog lor! Zilele trecute, fiind plecată departe, într-un alt oraş, cu fetiţa, eram pe punctul de a pierde trenul către casă. Văzând că timpul se scurge şi eu nu mai ajung la tren, l-am rugat pe Sfânt să mă ajute. Imediat, a apărut şi mijlocul de transport în comun necesar, dar s-a găsit şi o doamnă de bună-credinţă care să se ofere să meargă cu noi până la scările trenului să mă ajute cu bagajul uriaş şi cu fetiţa, astfel încât am urcat în tren chiar înainte să se pună în mişcare. Nu e şi aceasta o mică minune, printre atâtea altele?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *